Răzvan Lucescu, despre despărțirea în lacrimi de Al Hilal. „Nu cred că fotbalul este ingrat, ci asta este viața!” Discursul emoționant al românului | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu a vorbit pentru ProSport LIVE despre despărțirea în lacrimi de Al Hilal, după ce a reușit o performanță istorică alături de gruparea din Arabia Saudită.

Antrenorul român s-a despărțit de Al Hilal în urmă cu trei săptămâni, după ce echipa din Arabia Saudită pierduse prima poziție în clasament, iar acesta recunoaște că i-a fost greu să plece de la gruparea alături de care a câștigat Champions League Asia.

Mai mult, Răzvan Lucescu recunoaște că nu i-a picat bine faptul că s-a renunțat la el așa ușor la el, deoarece este un luptător și a construit o echipă așa cum și-a dorit la Al Hilal.

Răzvan Lucescu, despre despărțirea în lacrimi de Al Hilal

„Nu cred că fotbalul este ingrat, ci asta e viața. Ajungi la succes trecând prin foarte multe dificultăți, foarte multe frustrări pe care trebuie să le accepți și să te ajute pe viitor. Au fost lacrimi pe obrazul meu, dar era ceva normal pentru că a fost o stare emoțională specială pentru că a fost o muncă de 7-8 luni recompensată. Am câștigat Champions League, titlul și Cupa.

Ca să ajungem la o astfel de performanță și la acest record trebuia să legăm niște relații importante și profunde între staff – jucători – management. A a fost puțin tristă despărțirea. Nu mi-a plăcut și nu mi-a picat bine pentru că sunt un luptător și un învingător pentru că a fost ca o înfrângere. Dar am înțeles că a fost sacrificul pe care trebuie să îl fac pentru tot ce am obținut înainte”, a spus Răzvan Lucescu pentru ProSport LIVE.

Ce regret are Răzvan Lucescu după aventura la Al Hilal

Răzvan Lucescu a explicat și ce regret are după despărțirea de Al Hilal. Antrenorul român recunoaște că și-ar fi dorit ca oficialii echipei din Arabia Saudită să aibă mai multă răbdare cu el și să-i permită să ducă până la finalul treaba începută.

„Echipa încet, încet revine și acum este pe primul loc, asta înseamnă că munca depusă acolo a fost bună. La Al Hilal sunt foarte dese schimbările de antrenori. Eu și Cosmin Olăroiu suntem cei mai longevivi antrenori din 2000 până acum. Eu cred că situația mea a fost ceva specială pentru că noi am câștigat maximum. Normal era să mi se acorde această perioadă de decădere, iar apoi să revenim și să terminăm anul normal”, a spus Răzvan Lucescu pentru ProSport LIVE.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×